Ordonanta presedintiala este o procedura speciala in temeiul careia, instanta de judecata poate dispune masuri vremelnice, in cazuri urgente, pentru:
– pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere;
– prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara;
– inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Ce conditii trebuie sa indeplineasca o asemenea cerere?
Conditiile de admisibilitate a cererii de ordonanta presedintială sunt urmatoarele:
– Urgenta masurii solicitate;
Aceasta va fi apreciata de catre instanta in raport cu situatia existenta in momentul judecarii cererii de ordonanta presedintiala.
– Nesoluţtonarea (neprejudecarea) fondului cauzei.
Aceasta inseamna ca masura luata sa nu prejudece fondul dreptului. In solutionarea unei cereri de ordonanta presedintială, instanta nu analizeaza fondul dreptului discutat de parţi.
In literatura de specialitate, aceasta conditie mai este exprimata si prin ideea de “pipaire a fondului”, judecatorul verificand de partea cui este aparenta dreptului.
– Vremelnicia măsurii.
Dupa cum s-a aratat mai sus, prin intermediul acestei proceduri nu pot fi luate masuri definitive care sa rezolve in fond litigiul dintre parti. Partea nemultumita de măsura luata prin ordonanta are posibilitatea de a se adresa instantei, pe calea dreptului comun.
De regula, masurile dispuse pe calea ordonantei presedintiale sunt limitate in timp, pana la solutionarea pe fond a cauzei, dar exista posibilitatea ca acestea sa ramana definitive si irevocabile, daca partile nu mai urmeaza calea dreptului comun.
In ce situatii se poate folosi ordonanta presedintiala?
In practica judiciara, in mod frecvent se recurge la procedura speciala a ordonantei presedintiale:
– in materia raporturilor de familie;
– in materia raporturilor de vecinatate si de proprietate;
– in materia raporturilor locative;
– in materia executarii silite.
Spre exemplu, in timpul procesului de divort instanta poate dispune masuri vremelnice cu privire la incredintarea copiilor minori, la obligatia de intretinere, la alocatia pentru copii si la folosirea locuintei. Numai prin hotararea irevocabila de divort instanta stabileste, insa în mod definitiv asupra unor asemenea cereri, masurile dispuse in cadrul cererilor formulate pe calea ordonantei presedintiale putand fi diferite. O data cu ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii de divort, hotararile pronuntate in procedura speciala a ordonantei presedintiale isi inceteaza efectele.
Cui adresati cererea?
Aceasta se depune la instanta competenta să se pronunte asupra fondului dreptului.
Judecarea cererii se face de catre un singur judecator, de regula, cu citarea partilor, insa legea permite ca aceasta sa se faca si fara citarea lor. Judecata se face de urgenta si cu precadere. Pronuntarea asupra cauzei se poate amana cu cel mult 24 de ore, iar redactarea motivelor ordonantei se face in cel mult 48 de ore de la pronuntare.
Cai de atac.
Daca sunteti nemultumit de solutia pronuntata de prima instanta, aveti posibilitatea sa declarati recurs:
– in termen de 5 zile de la pronuntare, daca judecata s-a facut cu citarea partilor;
– in termen de 5 zile de la comunicare, daca s-a dat fara citarea lor.
Judecarea recursului se face de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor.
Ca si instanta de fond, instanta de recurs poate amana pronuntarea cel mult 24 de ore si va redacta motivarea deciziei în termen de cel mult 48 de ore de la pronuntare.
Legea prevede ca impotriva executarii ordonantei presedintiale se poate face contestatie. In temeiul acestei dispozitii legale, in practica instantelor se admite ca partile pot formula si contestatie in anulare.
Ordonanta, adica hotararea pronuntata este executorie, adica poate fi pusa in executare, iar daca instanta hotaraste, executarea se poate face fara somatie si fara trecerea unui termen. Cu alte cuvinte, se vor evita anumite formalitati (somatia) si anumite termene, care trebuie respectate in executarea obisnuita a tuturor hotararilor judecatoresti.
Impotriva executarii ordonantei presedintiale se poate face contestatie la executare. Executarea hotararii poate fi suspendata de catre instanta de recurs, pana la judecarea recursului, cu plata unei cautiuni, adica a unei sume de bani al carui cuantum se stabileste de catre instanta si se consemneaza intr-un cont, la dispozitia acesteia.
Pentru mai multe informatii ne puteti contacta prin:
TEL: (+4) 0722 236 175 sau email: office@avocat-bucuresti.info